Caracteristici & Origine
Puntius Titteya/Barb cireș este originar din Sri Lanka, unde este o specie endemică. Acești pești au culoare roșiatică, corpul fiindu-le străbătut de o dungă maronie. În timpul sezonului de reproducere, culoarea masculilor devine și mai aprinsă. Prin comparație cu aceștia, coloritul femelelor este mult mai pal. Întreținuți corespunzător, Puntius Titteya pot crește până la 5 cm în lungime.
În timpul sezonului de reproducere, masculii Puntius Titteya interpretează un ”dans” impresionant pentru a obține favorurile femelelor dorite. În plus, de apără teritoriul. Maculii inferiori rămân slab nuanțați în această perioadă pentru a evita luptele teritoriale.
Acvariul și apa
Acvariul trebuie să aibă un volum de cel puțin 80 de litri. Pentru a-i crea un habitat cât mai apropiat de cel natural, se recomandă ca apa să fie la o temperatură cuprinsă între 23 și 26°C. În plus, se recomandă ca valoarea pH-ului să fie ușor alcalină până la ușor acidă, cu o valoare între 6.5 – 7.5.
Condiții de întreținere
Barb cireș este un pește care trăiește în bancuri, deci va fi fericit dacă are companie în interiorul acvariului. Este un înotător activ, de aceea are nevoie de suficient spațiu pentru a se desfășura. Chiar dacă masculii devin mai teritoriali în sezonul de reproducere, prin natura lor sunt pești destul de pașnici și potriviți acvariilor comunitare, cu condiția ca ”vecinii” să fie ș ei la fel de pașnici. În timpul sezonului de împerechere, grupul principal se ”sparge” în grupuri mai mici, conduse de câte un mascul dominant care se înconjoară de câteva femele. Barb cireș preferă zona de la mijlocul acvariului.
Plante și decor
Peștii barb cireș preferă acvariile cu vegetație deasă, abundentă. Rădăcinile pot fi și ele folosite, mai ales că le oferă peștilor posibilitatea de a se ascunde în interiorul lor. Cu toate acestea, peștii au nevoie și de spațiu suficient pentru a înota nestingheriți. Este recomandată și folosirea unui substrat foarte închis la culoare.
Dietă
Puntius titteya este un pește omnivor însă, în primul rând, preferă un tip de hrană mică, sub formă de fulgi sau granule: TetraMin și Tetra Micro Granules sunt ideale pentru el. Dacă dorești să le întreții coloritul, făcându-l mai vibrant, ar trebui să le oferi TetraPro Colour.