Origini si aspect
Un pește viu colorat, care se adaptează foarte repede la condițiile din acvariu, Tetra Congo este foarte popular printre acvariști. Se face remarcat prin prezența dungilor în nuanțe roșii și albastre care-i brăzdează corpul.
După cum probabil ți-ai dat seama, numele acestuia vine de la locul său de origine. Phenacogrammus interruptus se întâlnește cu precădere în Bazinul central al râului Congo, în râurile din pădurile tropicale. În acvariu, ținut în condiții corespunzătoare, Phenacogrammus interruptus poate crește între 6 – 9 cm, iar ca speranță de viață poate ajunge chiar la vârsta de 10 ani. Masculii au o nuanță mai intensă decât femelele, care sunt și mai micuțe decât aceștia. Male Congo tetras typically have extended middle rays on their tail fins.
Acvariu și apă
Pentru a-i crea un habitat propice, acvariul trebuie să aibă un volum de cel puțin 200 litri. Tetra Congo preferă ca temperatura apei să fie între 23°C și 27°C. De asemenea, apa trebuie să fie ușor acidă și ușor alcalină (valoarea pH-ului de aproximativ 6.0 – 7.8). O duritate de circa 5 – 19° dGH este, de asemenea, recomandată pentru acest tip de pește din familia Tetra, dar asta nu înseamnă că nu poate fi crescut într-un acvariu cu apă mai mult sau mai puțin dură.
Condiții de întreținere
Phenacogrammus interruptus sunt pești care trăiesc în bancuri și, pe deasupra, sunt înotători foarte activi, preferând zona de mijloc a acvariului. Cel mai bine este să fie crescuți în grupuri de minimum șase. Tetra Congo sunt pești foarte pașnici, prietenoși cu toți ”locuitorii” din acvariu.
Plante și decor
În principiu, acvariul ar trebui să aibă vegetație pe margini, de jur împrejur, astfel încât peștilor să le rămână loc suficient pentru înot. De asemenea, anumite plante pot fi puse în acvariu pentru ca peștii să se poată ascundă printre ele. Ar fi ideal dacă le-ai putea oferi o replică a unui habitat natural similar cu cele întâlnite în râurile din pădurile tropicale ale bazinului Cong, cu substrat închis la culoare și plante plutitoare.
Dietă
Tetra Congo se hrănește cu insecte, însă preferă și lipitorile sau hrana congelată, precum și pe cea uscată, pe bază de plante, ceea ce înseamnă că, ocazional, poate fi hrănit cu TetraMin sau Tetra Delica.