Lumea subacvatică este fascinantă pentru adulți și copii deopotrivă. Mai ales cei din urmă sunt fascinați să privească relaxați cum se desfășoară viața în interiorul acvariului, cum se hrănesc peștii, cum ”dansează” mai alene sau mai rapid printre frumoasele plante ce decorează acvariul. Dar, pentru a ajunge la a avea un acvariu aspectuos, este nevoie de respectarea câtorva reguli. Credem că fiecare copil merită un acvariu în camera lui, iar satisfacția este enormă atunci când mare parte din munca de amenajare și întreținere este realizată tot de el. Bineînțeles, părinții sunt responsabili cu ghidarea, îndrumarea și susținerea copilului în tot acest demers.
I-am propus lui Raul să amenajeze, împreună cu fiul său, Adelin, unul dintre acvariile Tetra vedetă printre copii, și anume Tetra Minios. Ce a ieșit și cum s-a ajuns la acest rezultat, poți vedea mai jos, în fotografiile, clipurile și informațiile oferite de Raul.
Da, acvariile Tetra pot fi amenajate de oricine, spune Raul Albulescu, #AmbasadorTetraRomânia. Chiar și de către copii, bineînțeles, cu ajutorul părinților. De exemplu, fiul meu, Adelin Albulescu, cu un mic ajutor din partea mea, a amenajat un acvariu Tetra Minions. Cu această ocazie, am făcut și câteva fotografii (pe unele dintre acestea le-am transformat într-un mic clip – VIDEO), iar în continuare m-am gândit că ar fi de folos și altora să prezint pașii pe care Adelin și cu mine i-am urmat. Etapele au fost ordinea următoare:
1.Am făcut necesarul de materiale pentru amenajarea acvariului:
substrat;
roci;
plante;
substanțele de care este nevoie pentru formarea bacteriilor necesare în acvariu;
2. Următoarea etapă a constat în curățarea acvariul la interior, dar și la exterior.
Apoi am verificat funcționalitatea instalației aferente deservirii acvariului:
prelungitor;
lumină capac acvariu;
încălzitor;
filtru intern.
3. Următorul pas: amenajarea acvariului:
introducerea substratului Tetra Complete apoi deasupra Tetra Active Substrate;
nivelarea substratului pentru un aspect plăcut si uniform;
introducerea pietrelor într-un număr impar, specific stilului Iwagumi. În japoneză, cuvântul “Iwagumi” înseamnă “formațiune de roci”. În peisajele acvatice japoneze, pietrele sunt esența aranjamentului. În mod normal, se folosesc trei pietre: una principală, mai mare, flancată de două pietre mai mici, dar nu de dimensiuni egale.
Plantarea:
- introducerea de plante care se pot dezvolta în orice acvariu și care pot fi crescute de către orice acvarist, fie el și începător.
La finalizarea acestor operațiuni a fost introdusă apă, iar în acvariu au fost adăugate următoarele soluții:
- Tetra Aqua safe;
- Filter active;
- Tetra Planta Min;
- Tetra Safe start, iar în interiorul filtrului capsulă Tetra Bactozym, datorită căruia au putut fi introduși pești după 24 de ore de la startarea acvariului.
Vezi VIDEO – Introducerea peștilor în acvariu
4. Cum realizez procesul de mentenanță:
- scot aproximativ 25 – 30 % apă din volumul total al acvariului, curăț sticla, tund plante (dacă este necesar), introduc apă și adaug soluțiile Tetra Aqua Safe & Tetra Filter Active;
- zilnic introduc doza recomandată de Tetra Co2 plus.
Vezi video – Acvariu Minios schimb de apă
Vezi video – Mentenanță săptămânală
Proiectul Tetra Minions inițiat de Raul cu sprijinul Tetra România continuă, scopul său fiind acela de a-I încuraja pe micii acvariști să urmeze calea cea mai facilă, dar și cea mai corectă în amenajarea propriului acvariu. Pe Raul îl regăsiți cu sfaturi și postări super utile pe pagina sa personală, iar dacă doriți să îi adresați întrebări o puteți face și prin intermediul paginii de facebook Tetra România.