Când observăm îndeaproape comportamentul peștilor din acvariu, ne obișnuim cu activitățile lor zilnice, cu postura de înot, le recunoaștem diferitle „personalități”, cum ar fi îndrăzneala sau agresivitatea față de colegii de acvariu. Orice abatere de la această stare obișnuită, de la lucrurile pe care le observăm adesea la ei, reprezintă primul semn că există o problemă. Un pește care începe să se zvârcolească, să se agite, să se frece de obiectele de decor, poate prezenta o problemă destul de serioasă.
Peștii se scutură și se scarpină din aceleași motive pentru care o fac și alte animale sau noi, oamenii, încercând să ușureze iritația și să înlăture obiectele străine de pe piele. Peștii au personalități diferite, astfel că nu se vor comporta toți la fel. Unii se vor apropia frecvent de substratul din acvariu și își vor freca aripioarele de straturile de pietriș sau nisip. Peștii ceva mai sedentari, pot fi observați frecându-se de obiectele de decor din acvariu.
Comportamentul haotic al peștilor poate să nu indice întotdeauna o problemă gravă. Interesant este că mulți Corydoras, de exemplu, pot fi adesea observați cum se îndreaptă spre suprafața apei incredibil de repede înainte de a-și relua poziția de la baza acvariului. Aceasta nu este o altă formă a comportamentului prezentat mai sus, de fapt, în aceste condiții, Corydoras ia câteva guri de aer în intestin, unde o porțiune foarte vascularizată este capabilă să extragă oxigenul din aer. În cazul în care Corydoras se manifestă astfel, ia în considerare oxigenarea acvariului, dar nu ar trebui să-ți faci griji că pielea peștelui este deteriorată sau iritată.
Pielea peștelui posedă numeroase funcții importante; este o barieră împotriva mediului extern, protejând organismul peștilor și prevenind infecția cu agenți patogeni. În special, pielea conține solzi, care formează o armură exterioară dură, prezentă pe majoritatea peștilor din acvariu și iaz. Pielea este locul unde se regăsește, printre factorii care asigură imunitatea, și secreția mucoasă protectoare. În plus, găzduiește receptori pentru atingere, miros și chiar gust.
Putem grupa pielea peștilor în două straturi principale, o dermă interioară care conține vase de sânge, nervi și receptori senzoriali, solzi și țesuturi conjunctive. Sub acest strat se află mușchiul și deasupra se află epiderma („epi” însemnând „deasupra”). Epiderma conține multe straturi de celule care sunt întărite cu proteina keratină la multe specii. De asemenea, sunt prezente celulele calciforme producătoare de mucus.
Există doi iritanți principali ai pielii, și anume poluanții din apă și infecțiile patogene. Comportamentele anormale ale peștilor ar putea fi cauzate de iritarea pielii atunci când în apă se regăsesc niveluri ridicate de amoniac, când pH-ul este ridicat sau există clor rezidual în apă. În mod clar, testarea amănunțită a apei va fi esențială. Pentru mulți acvariști, testarea apei se efectuează numai atunci când apar astfel de probleme. Noua aplicație de testare a apei Tetra, utilizată împreună cu benzile de testare 6in1 de la Tetra, permite determinarea rapidă și precisă a calității apei folosind smartphone-ul și oferă recomandări cu privire la modul de tratare a apei, cum ar fi adăugarea Tetra EasyBalance pentru a reduce numărul de schimbări de apă și a stabiliza valorile importante.
Este posibil ca amoniacul prezent în apă să fie dăunător peștilor și să provoace iritarea pielii. Desigur, toxicitatea amoniacului depinde de pH, cu toate acestea, cel mai bine este să considerăm amoniacul ca fiind toxic, punct! Evident, peștii sunt diferiți la fel și gradul lor de adaptare la o anumită valoare a pH-ului. În plus, dacă există modificări rapide și mari ale pH-ului, acest lucru poate provoca iritații considerabile la nivelul pielii peștilor, în timp ce o schimbare cu debut lent ale valorilor poate fi mai ușor de suportat.
Când peștii se agită într-un mod nenatural într-un acvariu, prima acțiune care trebuie luată este aceea de a evalua calitatea apei. Dacă aceasta este sursa problemei, atunci va trebui corectat acest lucru. Pot fi semnalate niveluri ridicate de amoniac în acvariile noi care nu au fost ciclate corespunzător, în rezervoarele suprapopulate sau supraalimentate și pot apărea în mod obișnuit în acvarii în urma unei întreruperi semnificative a curentului.
Dacă valoarea pH-ului este considerabil mai mică decât cea preferată de pește, atunci este important să verifici și duritatea carbonică (KH). Aceasta este capabilă să susțină calitatea apei în cazul unei schimbări la nivelul pH-ului, prin urmare, prin monitorizarea și menținerea KH putem preveni scăderile bruște și severe ale acidității apei din acvariu. Dacă se constată că pH-ul este extrem de ridicat, atunci explicația cea mai probabilă este că s-au adăugat în rezervor niște pietre calcaroase noi, care au eliberat în apă minerale alcaline, forțând creșterea pH-ulului.
Uneori, e posibil ca această analiză a calității apei să nu reușească să arate vreun parametru suspect. Uneori este posibil să fie de vină cuprul din apă, sau mai probabil, peștii să prezinte o infecție cu ectoparaziți. Există numeroase organisme care pot apărea pe pielea peștilor stresați, unele hrănindu-se cu celulele mucoase sau epidermice, altele ajungând mai în profunzime, până la stratul dermic, în timp ce ectoparaziții mari, cum ar fi lipitoarea sau păduchii de pește, caută să se hrănească cu sângele peștilor.
Diagnosticul eficient, corect, este foarte important, la fel și adăugarea unui agent antiparazitar pentru tratarea peștilor care sunt afectați, atunci când cauza reală a fost otrăvirea cu amoniac sau o valoare extremă a pH-ului, ar fi catastrofală, prin urmare problemele privind calitatea apei trebuie mai întâi eliminate. În mod ironic, mulți ectoparaziți infectează numai peștii deja pre-stresați de un alt factor – cel mai probabil o calitate slabă a apei!
În cazul în care nu există probleme legate de calitatea apei, trebuie determinat tipul de parazit care afectează peștii, astfel încât să poată fi ales cel mai bun tratament. Unii ectoparaziți sunt suficient de mari pentru a fi observați cu ochiul liber, alții necesită o procedură care implică prelevarea unei mostre de mucus de la nivelul pielii și examinarea acesteia la microscop. Unii ectoparaziți pot fi tratați cu o baie de sare ușoară pe termen lung (presupunând că peștele va tolera sarea), în alte situații se impune un tratament antiparazitare specific peștilor de acvariu, cum ar fi Tetra ContraSpot. Ectoparaziții mari, cum ar fi păduchii de pește, necesită un tratament foarte specific. Obținerea corectă a diagnosticului este crucială.