Foarte scurtă istorie a acvaristicii

Cum au apărut acvariile și care au fost primii oamenii care au deținut pești ornamentali? Ți-ai pus vreodată aceste întrebări? Dacă ți-am zgândărit curiozitatea, află că atât egiptenii, asirienii, cât și grecii și romanii dețineau și altfel de pești decât cei destinați consumului. Frumusețea este un concept antic, iar coloritul anumitor specii de pești a avut dintotdeauna puterea să îmblânzească inimile, nu doar să bucure privirile.

Dar primii ”acvariști” atestați au fost sumerienii care țineau pești în iazuri artificiale acum mai bine de 4.500 de ani.  

Aristotel & Ihtiologia

Primul care a început să scrie într-o manieră studiată și elaborată despre habitatul, caracteristicile și obiceiurile diverselor specii de pești, a fost Aristotel (384 – 322 Î.de.Chr.), el fiind, într-un fel, părintele ihtiologiei timpurii. Potrivit Wikipedia, el a fost cel dintâi care a deosebit corect peștii de mamiferele marine și a descris mai pe larg organizarea lor structurală. Se pare că Aristotel ar fi adunat infomații despre circa 1800 specii de pești din Marea Egee, un punct de plecare pe care s-au axat generațiile următoare de cercetători.

Chinezii & Goldfish

Una dintre cele mai mari contribuții la popularizarea acvariilor și păstrarea peștilor ornamentali o are, fără îndoială, Goldfish/Carasul auriu/Carassius auratus/Peștișorul de aur, documentat pentru prima oară în anul 960, în China,  în timpul dinastiei Sung. În perioada cuprinsă între anii 968 – 975, iazurile pline cu Goldfish au devenit din ce în ce mai populare, iar folosirea acestui pește pe post de hrană a fost strict interzisă. În 1136, împăratul Hiau – Tsung a început să crească și să păstreze peștii într-un mediu mult mai controlat. Au fost dezvoltate varietăți noi, al căror renume s-a răspândit în întreaga țară.

Gold fish isolated on black background

Circa 400 de ani mai târziu, în 1510, cărășeii aurii nu mai aparțineau doar claselor privilegiate, ci erau tot mai des întâlniți în iazurile diverselor pături sociale. Foarte multe locuințe aveau iazuri în care creșteau și înmulțeau exemplare de Goldfish, iar fiecare țineau în secret propriile tehnici de păstrare și reproducere. Popularitatea acestui pește a dus chiar la scrierea cărții ”Eseuri despre Goldfish”, tot în China, bineînțeles, în anul 1596.

Carasul Auriu ajunge în Japonia

Iată că, în 1616, Goldfish ajunge și pe teritoriul japonez unde creșterea și reproducerea speciei a fost atent monitorizată, astfel că, la ora actuală, Japonia este cel mai mare exportator de Caras Auriu din lume.

La sfârșitul anilor 1600, Carasul Auriu și-a croit drumul înspre Europa, ajungând, în 1691, în Portugalia. De aici, în 1728, a ajuns pe teritoriul Angliei. În acele timpuri, creșterea peștilor ornamentali era un privilegiu care aparținea clasei aflată în fruntea ierarhiei sociale.

Prima țară europeană care s-a ocupat așa cum trebuie de reproducerea Carasului Auriu a fost Olanda, în 1780.

Un an de referință în istoria acvaristicii: 1850  

Anglia anului 1850 marchează un punct de referință în istoria acvaristicii. Până la acel moment, peștii erau păstrați în mijloace destul de primitive. Bazându-se pe lucrările chimistului Priestley și pe cercetările zoologului Johnson, care a trasat relația dintre plante și oxigen, Robert Warrington avea să construiască primul acvariu. Potrivit teoriei sale, prin construirea unei structuri din sticlă, umplută cu nisip, în partea de jos, cu melci și plante care pot furniza oxigen, peștii pot trăi liniștiți vreme îndelungată. Plantele ar furniza oxigen peștilor, melcii ar mânca plantele care se descompun și ar depune ouă, iar peștii s-ar hrăni cu aceste ouă de melc. Practic, Warrington obținuse ciclul perfect.

Chiar dacă pare o teorie învechită sau îndepărtată, până prin anii 1950 așa au fost create acvariile. Vorbim despre acvarii plantate, susținute de structuri din oțel, fără filtre și încălzitoare cum le știm astăzi.

Sursă: https://www.britannica.com/science/aquarium

”Marea într-un pahar” a lui Emil Adolf Roßmäßler

În 1856, a fost publicat, în Germania, eseul revoluționar aparținând lui Emil Adolf Roßmäßler denumit ”Marea într-un pahar” care este perceput drept debutul hobby-ului numit acvaristică, așa cum îl cunoaștem azi. Cât privește termenul ”acvariu”, acesta a început să fie folosit în scrieri încă din anul 1841. A mai trecut ceva vreme până au apărut sistemele de filtrare, primul filtru fiind introdus în peisaj abia în anii 50.

Până în 1952, toți peștii din acvarii erau hrăniți cu alimente vii, până când dr. Baensch a revoluțiat hobby-ul prin inventarea alimentelor sub formă de fulgi. De atunci, acvaristica – privită ca un hobby fascinant și provocator, a început să înflorească, să se dezvolte, să îmbrățișeze procedee și tehnici inovatoare și să se fie apreciată de tot mai mulți pasionați care au ridicat-o la rang de artă.